Oct 08

Bursa de Valori de la București parcurge o perioadă plină de evenimente. În cursul derulării programului de listări ale companiilor de stat, iată că o companie privată românească decide să spargă gheața, și să lanseze prima ofertă publică inițială de la Bursa de la București, din partea unei companii private, din ultimii 5 ani: IPO-ul AdePlast.

AdePlast este cel mai impotant producător român de materiale de construcții, cu o cifră de afaceri de 182 de milioane de lei, realizată în 2012. Fondată în 1994, compania are 3 platforme industriale (Oradea, Ploiești, Roman), ce se remarcă prin următoarele linii de produse:

  • adezivi și mortare uscate (adezivi, gleturi, chituri de rostuit, mortare de tencuire, mortare de zidărie, mortare pentru asanare, șape pardoseli) – pe acest segment, compania are o cotă de piață de 19,2%
  • polistiren (polistiren expandat, polistiren extrudat, perle polistiren) – pe acest segment, cota de piață deținută este de 10,1%
  • vopsele și tencuieli decorative (vopsele, amorse, gruduri) – pe acest segment, cota de piață este de 0,7%

Prin acest IPO, AdePlast își propune să strângă o sumă cuprinsă între 58 și 67 de milioane de RON, bani care vor fi folosiți, în principal, pentru deschiderea unei fabrici de vată bazaltică, în Corlătești, Prahova, noua fabrică urmând să producă produse pe bază de vată bazaltică cu densitate cuprinsă între 20-200 kg/m3, în acest fel deservind și segmentul de piață al produselor pe bază de vată bazaltică de densitate mare (peste 80 kg/m3), care momentan este acoperit majoritar prin importuri.

Deși piața materialelor de construcții s-a confruntat cu scăderi în ultimii ani (o medie a scăderii de 10% e an, calculat pentru ultimii 5 ani), compania AdePlast a reușit să își crească cifra de afaceri (cu 27,9% în 2012), menținându-și în același timp marja de profitabilitate (cuprinsă între 7,2% și 8,4% în 2012 – rată medie a profitului net calculată ca profit net/venituri totale).

IPO-ul AdePlast se derulează în perioada 2-15 octombrie 2013, și vizează majorarea capitalului social al companiei cu 16 500 000 acțiuni. Subscrierile se pot face în cadrul a două tranșe:

  • tranșa Investitorilor Mari (care investesc peste 500 000 RON), Pe tranșa Investitorilor Mari sunt alocate 85% dintre acțiunile din ofertă. Cei care investesc în cadrul acestei tranșe pot subscrie la un preț cuprins între 3,52 RON – 4,06 RON / acțiune
  • tranșa Investitorilor Mici (care investesc sub 500 000 RON). Tranșei Investitorilor Mici îi sunt alocate 15% dintre acțiunile din ofertă. Investitorii de pe această tranșă vor subscrie la un preț de 4,06 RON/acțiune.

Prețul din ofertă va fi anunțat pe 17 octombrie, și va fi diferit pentru cele două tranșe:

  • tranșa Investitorilor Mari: prețul din ofertă variază în funcție de gradul de subscriere a acestei tranșe. Astfel, dacă se subscrie această tranșă într-o proporție mai mică de 120%, atunci prețul va fi cel mai mic preț de subscriere înregistrat pe tranșa Investitorilor Mari. Dacă tranșa este subscrisă într-o proporție mai mare de 120%, prețul din ofertă va fi acel preț la care tranșa realizează o subscriere de 120%.
  • tranșa investitorilor Mici: prețul din ofertă va fi prețul final de pe tranșa Investitorilor Mari, la care se aplică un discount de 3% (dacă subscrierea s-a facut în primele 4 zile lucrătoare ale ofertei) sau de 2% (dacă subscrierea s-a făcut după a cincea zi lucrătoare a ofertei)

Oferta beneficiază și de un mecanism de stabilizare a prețului, adică de susținere a lui în situația în care prețul de piață ar scădea sub prețul din ofertă valabil pentru investitorii de pe tranșa Investitorilor Mici care au subscris în primele 4 zile lucrătoare.

Subscrierea la AdePlast se poate realiza prin BCR sau prin Intercapital Invest. Prospectul de emisiune, alături de alte informații legate de acest IPO se găsesc aici.

Vi se pare atractivă oportunitatea de a susține dezvoltarea unei companii românești, prin cumpărarea de acțiuni la acest IPO?

Dacă doriți să fiți la curent și cu alte informații similare, abonați-vă gratuit aici.

Leave a Reply

preload preload preload