Sep 27

Dacă v-ați aloca timp pentru un exercițiu scurt: să vă adunați toate activele financiare, apoi să adunați toate datoriile financiare, iar în final să faceți diferența, ați ieși pe plus sau pe minus? Altfel spus, aveți mai multe datorii decât active financiare, sau sunteți în poziția fericită de a avea active financiare nete pozitive?

Poate vă vine sau nu să credeți, însă, în medie, românii fac parte din cea de-a doua categorie – cea cu active financiare nete pozitive, iar valoarea medie a acestora este de 2327 de euro, aferentă fiecărui român.Acestea sunt datele înaintate de grupul inernațional Allianz, care a emis săptămâna aceasta un raport privind situația financiară a cetățenilor lumii.

Conform acestui raport, care studiază situațiile financiare din 52 de țări ale lumii, de pe toate continentele, cei mai instăriți sunt elvețienii, cu active financiae nete de 141 895 de euro deținute, în medie, de fiecare cetățean. Locul doi este ocupat de americani, cu 100 711 euro, iar locul 3 este ocupat de japonezi ale căror active financiare nete sunt de  83 610 euro/cetățean. Clasamentul este completat de belgieni (73 523 euro) și de olandezi (68 756 euro).

Peste români sunt vecinii noștri, bulgari, cu active financiare nete medii de 4460 de euro (aproape dublu față de români), precum și cei unguri (6534 euro). Vecinii din nord, ucraineni au active financiare nete mai mici, de doar 1303 euro deținute, în medie, de fiecare cetățean. Iată cum stă situația pe fiecare stat din partea estica a Europei:

În ultimii ani, Europa de Este a fost campioana accelerării ritmului de creștere a activelor populației, dar și a datoriilor. De altfel, de la momentul 2008 – momentul izbucnirii crizei financiare, tările dezvoltate și-au redus daramatic datoriile, prin evitarea contractării unor credite noi. În schimb, economiile emergente, printre care și statele din estul Europei, au continuat să contracteze credite, pe măsură ce și activele lor sporeau. Astfel, în ultimii 12 ani, datoriile gospodăriilor au crescut, în medie cu 25,4% pe an.

La nivel global,. însă, ritmul de creștere a datoriilor este devansat de ritmul de creștere a activelor, iar instrumentele financiare preferate de cetățeni, la nivel global, pentru a-și păstra activele acumulate sunt valorile mobiliare (36% din activele financiare ale populației la nivel global sunt plasate în valori mobiliare), depozitele bancare (32%), dar și instrumentele de economisire pe termen lung de tipul pensiilor sau asigurărilor de viață cu acumulare (instrumente către care populația direcționează la nivel global, 30% din activele sale financiare).

Raportul complet poate fi consultat aici.

Cum credeți că vor sta românii, ca medie, peste 5 ani?

 

One Response to “Cam de câți bani dispun românii, în medie?”

  1. sasu sebastian spune:

    Din analiza lipsesc norvegienii.
    Citem acum doua zile ca au cel mai mare fond mutual din lume si ca i-au depasit pana si pe seicii petrolului din Emiratele Arabe Unite.
    Venitul fondului este de 1 miliard de dolari pe saptamana.
    Venitul mediu pe cap de locuitor in Norvegia este la 110.000 de dolari poate cel mai mare din lume.
    Mai lasatima fratilor cu elvetienii, americanii si jaonezii!!!!!
    Unde mama minunii s-a descoperit petrol in varful Mont Blanc ?!?!?!?
    S-au n-ati auzit inca de ptro dolari poate ?!?!?!?

    Multumesc si o zi buna,
    Poate o documentare mai adecvata pe data viitoare ?!?!?!?

    Inaca o data mii de multumiri si scuze pentru comentariu.

Leave a Reply

preload preload preload