Sep 03

Începutul acestei săptămâni a atras atenția asupra pieței fuziunilor și achizițiilor , prin anunțarea a două tranzacții ce implică nume  de top din industria telecom și IT: Microsoft a cumpărat divizia de telefoane moible a Nokia, pentru 7,2 miliarde de dolari, in timp ce Verizon a cumpărat cota de 45% pe care Vodafone o deținea din divizia de tehnologii wireless a Verizon, pentru 130 de miliarde de dolari.

Două tranzacții importante, cea dintre Verizon și Vodafone ocupând locul trei în topul celor mai mare tranzacții realizate vreodată, după tranzacția ce implica achiziția Mannesmann AG de către Vodafone în anul 1999, contra unei sume de 202,8 miliarde de dolari, precum și după tranzacția prin care AOL cumpăra Time Warner în anul 2000 pentru 164,7 miliarde de dolari.

În general, pe piețele bursiere se reflectă imediat reacția investitorilor la astfel de tranzacții, iar acum nu fost excepție, acțiunile Nokia urcând pe bursa de la Helsinki cu peste 48% (de la 2,96 euro pentru o acțiune – pretul d einchidere pe 2 septembrie, la 4,4 euro pe acțiune – cel mai mare preț de tranzacționare în 3 septembrie). Iată cum arată graficul evoluției acțiunilor Nokia în ultimele 5 zile:

Evoluția bursieră a Verizon în urma anunțului urmează să o aflăm. Ieri, compania a fost închisă la tranzacționare, ca măsură de precauție, dată fiind amploarea tranzacției, iar astăzi bursa americană încă nu s-a deschis, așadar urmează să vedem în ce fel vor performa acțiunile Verizon, în lumina acestui anunț. Credeți că vor avea un salt la fel de spectaculos?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

 

Leave a Reply

preload preload preload