Aug 02

Una dintre măsurile economice cele mai comentate în această săptămână a fost aceea de reducere a TVA-ului la pâine şi produse de panificaţie de la 25 a 9%, începând cu 1 septembrie 2013, ca metodă de combatere a evazinii fiscale din acest domeniu. Reversul medaliei a fost decizia de a creşte accizele la produsele de lux, bijuterii din aur şi platină şi la băuturile alcoolice, pentru a „atenua” scăderea încasărilor la bugetul de stat, datorată scăderii valorii TVA-ului la pâine. Deja experţi în fiscalitate au declarat că măsura de a creşte accizele la aceste produse va determina o creştere semnificativă a evaziunii fiscale în aceste domenii, aşadar, e greu de estimat care va fi efectul cumlat al acestor două măsuri: diminuarea sau creşterea încasărilor bugetare din TVA.

O măsură mai puţin obişnuită pentru combaterea evaziunii fiscale a propus Grecia, care ia în calcul acordarea unei reduceri a TVA-ului dacă plata este făcută cu cardul. Practic, lucrurile ar funcţiona în felul următor mergi la magazin, îţi faci cumpărăturile, iar la final în loc să plăteşti cash, spui vânzătorului că plăteşti cu cardul. Odată ce ai plătit, contul bancar aferent cardului cu care s-a plătit este creditat cu valoarea reducerii de TVA promisă de guvern. Astfel, cu siguranţă va fi emis un bon fiscal şi TVA-ul, fie el şi redus, va fi evidenţiat şi colectat la bugetul de stat.

Cum ar arăta o astfel de măsură în România? Un studiu de la sfârşitul anului trecut arăta că 87% dintre plăţi sunt făcute în numerar în România, românii preferând cash în tranzacţii, în pofida răspândirii din ce în ce mai mari a POS-urilor în cadrul magazinelor: hypermarket-uri, supermarket-uri, magazine de îmbrăcăminte şi încălţăminte, magazine de jucării, saloane de frizerie şi cosmetică, curăţătorii chimice, clinici private de sănătate, etc. Chiar şi unele companii de taximetrie îţi permit acum să plăteşti cu cardul.

Ar fi oare motivaţi românii să treacă la plata cu cardul dacă ar beneficia de acea reducere la TVA şi ar primi bani înapoi pe card la fiecare cumpărătură? Vă invităm să comentaţi să să ne impărtăşiţi ce aţi face dacă o astfel de măsură s-ar implementa şi în România. Aţi plăti preponderent cash sau cu cardul? Ce aţi face cu banii în plus care vi s-ar returna pe card? I-aţi economisi sau i-aţi cheltui?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

2 Responses to “Plata cu cardul – măsură de combatere a evaziunii fiscale”

  1. maria spune:

    da,plata este o masura de combatere a evaziunii fiscale. si este o idee geniala

  2. Viorel Cacoveanu spune:

    Interesant articol !
    As plati doar cu cardul !
    Banii i-as economisi si cand suma ar fi mai mare, i-as investi !

Leave a Reply

preload preload preload