Apr 05

Oferta publică secundară (SPO) a Trangsaz este un prim pas al unui plan de listări pe care şi le propune guvernul în acest an. Statul oferă prin această vânzare 15% din acţiunile companiei (1.766.077 de acţiuni), într-un interval de preţ de 171-230 RON, perioada de subscriere fiind între 4-16 aprilie 2013. Oferta va fi structurată astfel:

–          7% pe Tranşa Investitorilor Mici (intre 10 si 1000 actiuni inclusiv)

–          8% pe Tranşa Investitorilor Mari (peste 1000 actiuni)

–          85% pe Tranşa Investitorilor Instituţionali

Având în vedere toate acestea, merită să subscrieţi la această ofertă? Acest SPO poate fi abordat din cel puţin două puncte de vedere de către un potenţial investitor:

 

Parametrii fundamentali ai companiei

Transgaz este o companie din domeniul energetic (monopol în transportul şi tranzitul de gaze pe suprafaţa Romaniei), cu o cifră de afaceri şi o profitabilitate relativ stabile şi o politică predictibilă a dividendelor, precum şi cu un randament generos al acestora. Din aceasta perspectivă, poate constitui o ţintă interesantă pentru portofoliul unui fond de investiţii, ce în mod normal abordează o strategie de tip buy-and-hold, pentru că generează venit sub formă de dividende şi este caracterizată printr-o volatilitate scăzută.

De asemenea, compania se tranzacţionează la discount faţă de acţiuni similare din regiune din punct de vedere al diverşilor multipli specifici activităţii (P/E, EV/EBITDA), fapt ce conduce la idea că acţiunea TGN este o oportunitate mai convenabilă decât alte acţiuni similare din industrie.

 

Parametrii tehnici ai companiei

Aici vorbim în primul rând de preţul final al SPO-ului.  Preţul de închidere de pe bursă din data de 04 aprilie 2013 a fost 200,1 RON/acţiune.

Această vânzare ar trebui să constituie un moment bun de cumpărare pentru fondurile de investiţii, în perspectiva achiziţionării unor pachete semnificative (peste nivelul lichidităţii din piaţă) la un preţ convenabil. Pe lângă aceasta, free-float-ul crescut ar trebui să faciliteze schimbul de pachete mai mari, ulterior şi deci, prin aceasta, acţiunea să devină de interes pentru investitorii instituţionali. Având în vedere cele menţionate, există o reală posibilitate să vedem o suprasubscriere până la sfarşitul perioadei specificate în ofertă.

 

În concluzie, pe langa lichiditatea suplimentară adusă în piaţă, suntem de părere că un sucess al SPO-ului ar genera încredere în rândul investitorilor pe bursa locală, în perspectiva următoarelor listări pe care şi le propune statul. Un sucess al programului de listări propus de guvern anul acesta ar aduce suport bursei locale, atrăgând atenţia clienţilor mari străini şi facilitând în acest mod intrarea unor fluxuri importante de capital în piaţa autohtonă.

 

Leave a Reply

preload preload preload