Sep 05

Auzim de multe ori despre acţiunile blue-chip: că au performat sau subperformat, că au atins un anumit volum într-o zi de tranzacţionare sau că au anunţat un anumit nivel de dividende. Ce sunt, însă, aceste acţiuni de tip blue-chip şi cum le putem recunoaşte?

O acţiune este considerată blue-chip atunci când este emisă de o companie stabilă financiar, ce oferă randamente bune investitorilor, devenind astfel o acţiune dorită de investitori în portofoliul lor. Specificul companiilor cu acţiuni blue-chip este că reuşesc să opereze relativ profitabil şi în momente favorabile, dar şi în perioade mai grele pentru economie (sau atunci când economia se contractă, pierderile suferite să fie minimizate), ele devenind astfel deţineri de bază ale oricărui portofoliu de acţiuni.

Evoluţia acţiunilor de tip blue-chip reflectă în mare măsură situaţia economcă, aşadar ele reprezintă un barometru bun pentru a evalua mersul şi evoluţia principalilor indicatori macroeconomici.

Pentru o corelaţie cu evoluţia economiei în ansamblu, investitorii au la dispoziţie investiţia în instrumente investiţionale ce urmăresc indicii acţiunilor blue-chip. Aceşti indici reflectă evoluţia cumulată a principalelor acţiuni considerate blue-chips. În România, asftel de indici pot fi consideraţi indicii BET şi BET-FI. Indicele BET indică evoluţia celor mai lichide 10 companii listate la bursa de la Bucureşti, în timp ce indicele BET-FI urmăreşte cele cinci SIF-uri, plus Fondul Proprietatea.

Aţi avut sau aveţi în vedere acţiunile blue-chips pentru portofoliul dvs. ? Cât de mulţumiţi aţi fost până acum de performanţa lor?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

 

Leave a Reply

preload preload preload