Apr 23

Din 3 motive simple si clare:

1. Fondul monetar ofera un randament mai mare

2. Dintr-un fond monetar poti sa iti retragi banii oricand

3. Alegand un fond monetar, iti reduci riscul de expunere, pentru ca investitia ta este diversificata pe mai multe banci

Am ales sa facem comparatia intre un depozit si un fond monetar pentru ca aceste doua instrumente de economisire implica un nivel similar de risc. Si ca sa va convingem ca avem dreptate, va explicam in continuare fiecare din cele 3 afirmatii de mai sus:

1. Fondul monetar ofera un randament mai mare – in primele trei luni ale acestui an, fondurile monetare performante au obtinut randamente peste 2.9%, asa cum arata si aceasta statistica, in timp ce rata dobanzii la depozitele pe 3 luni, la inceputul anului, era de 8%-8.5% pe an, ceea ce pe perioada economisirii (de trei luni) inseamna maximum 2.2%.Putem deci concluziona, ca cei care au investit la inceputul anului intr-un depozit, au obtinut un castig cu 25% mai mic decat cei care au ales un fond monetar performant.

De ce reusesc fondurile monetare sa obtina performante mai mari decat sunt oferite persoanelor fizice la depozite?

Datorita capacitatii de negociere a administratorilor fondurilor mutuale cu bancile. Fondurile monetare plaseaza banii in principal in depozite bancare, la care se mai adauga si titlurile de stat, si obligatiunile. Datorita faptului ca in fondurile monetare, se acumuleaza sume mari de bani, de la mai multi investitori, administratorii pot negocia cu bancile dobanzi mai mari decat cele oferite publicului.

Luiza Buzea, Investment Specialist la Aviva Investors Romania declara: „Volumul depozitelor bancare constituite de un fond monetar, dar si stabilitatea relatiilor pe termen lung construite cu bancile partenere permit managerului de fond obtinerea unor rate de dobanda superioare pentru sumele plasate, rate de dobanda care nu sunt disponibile in mod curent unui investitor individual.

In plus, investitorul poate beneficia de oportunitatile de pe piata de obligatiuni de stat prin strategia unui management activ din partea administratorului.  Investitia intr-un fond monetar nu este conditionata de depunerea unei sume initiale mari, clientul avand posibilitatea de a-si alimenta contul oricand si cu orice suma

2. Dintr-un fond monetar poti sa iti retragi banii oricand – pe langa faptul ca ofera un randament mai bun decat depozitele, fondurile monetare ofera avantajul (comun tuturor fondurilor deschise) de a-ti putea rascumpara banii oricand doresti. Astfel, nu mai trebuie sa astepti, ca in cazul depozitelor, sa ajunga la scadenta, iti poti retrage investitia oricand ai nevoie de ea, fara a pierde randamentul acumulat. In cazul unui depozit, daca ai o urgenta, si ai nevoie de bani inainte de scadenta depozitului, trebuie sa „spargi” depozitul, si astfel pierzi dobanda.

3. Alegand un fond monetar, iti reduci riscul de expunere, pentru ca investitia ta este diversificata pe mai multe banci – in cazul unui depozit, mergi la banca X ca sa il constitui. In cazul in care  se intampla ceva cu banca X (un faliment), este foarte greu sa iti recuperezi banii. In cazul unui fond monetar, se realizeaza o dispersie a riscului, deoarece fondul monetar investeste in depozite de la bancile X, Y, Z, …etc (un fond monetar nu poate investi mai mult de 20% din activul sau in depozite de la o singura banca). Probabilitatea ca un fond monetar sa constituie depozite la o banca cu mari probleme, este mica, tocmai pentru ca fondul monetar reprezinta o investitie administrata de specialisti. Totusi, daca fondul monetar are depozite la banca X, si aceasta pateste ceva, investitia ta nu va suferi decat in proportie de maximum 20%.

Ce motive ar avea oamenii sa aleaga depozitele?

-poate obisnuinta – insa e important de stiut ca fondurile monetare au un istoric de cel putin 10 ani,

-poate au impresia ca sunt mai accesibile – insa pot investi chiar si online in fonduri, prin DirectInvest.ro

-poate pentru ca nu stiu de existenta unor alte metode de economisire – aici speram ca prin acest articol sa le aducem in atentie si alternativele, pentru a putea alege informat si obiectiv.

Doriti sa aflati si alte informatii pe teme similare? Le veti primi gratuit pe email daca va abonati aici.

5 Responses to “De ce este mai bun un fond monetar decat un depozit?”

  1. Dan Popescu spune:

    Afirmatia 3. „Alegand un fond monetar, iti reduci riscul de expunere, pentru ca investitia ta este diversificata pe mai multe banci” este falsa. In cazul unui depozit, daca se intampla ceva cu banca X (un faliment) – exista fondul de garantare a depozitelor.
    In acelasi caz, in care banca X are probleme, intreg sistemul financiar va fi afectat, iar fondurile de investitii vor fi primele care vor resimti acest soc.
    In rest, la multi investitori!

  2. investitii spune:

    Fondul de garantare al depozitelor ramburseaza investitorilor sumele depuse in depozite in limita a 50 000 EUR. In cazul in care ati depus mai multi bani (ex. 90 000 EUR), pierdeti diferenta (40 000 EUR). In acelasi timp, expunerea de maximum 20% pe banca X, inseamna ca pretul unitatii s-ar deprecia cu maximum 20% (in cazul de fata 18 000 EUR). Insa, aveti in vedere faptul ca un fond monetar este administrat de specialisti in investitii, ceea ce conduce la concluzia ca expunerea pe banca X ar fi mult diminuata cu ceva timp inainte ca aceasta sa se prabuseasca (datorita semnalelor pe care administratorii le primesc)

  3. Iulia spune:

    Din pacate, la noi nu exista o cultura a investitiilor. Oamenii stiu despre existenta bancilor si atat. Sau daca stiu, sunt neincrezatori.
    Totusi, nu pot fi de acord cu varianta pe care o propuneti in comentariul precedent. Cineva care are 90000 de euro si considera ca banca e cea mai buna optiune, isi poate face doua depozite la doua banci diferite si asta e.
    O explicatie mai buna ar fi faptul ca, in general, este bine sa iti tii economiile in mai multe locuri, pe mai multe grade de risc.

  4. tatolashu spune:

    Nu cumva trebuie dat jos impozitul de 16% pe venit in cazul fondurilor monetare ? Si comisionul ?
    Atunci nu nu mai sunt asa de atractive. De la 8% un impact de cca 1.3%. Comisionul de la Erste de ex e de 0.0833% pe LUNA.
    De ex la un randament de 8% pentru 100000 RON, la nivel de an:
    (100000*8%)(1-16%)-(100000*0.0833%) iti lasa de fapt in buzunar dor 5.75% fata de 8%
    Exista depozite cu dobanzi mai bune de 5.75% si fara riscurile de la fondurile monetare

  5. investitii spune:

    Impozitul de 16% se aplica atat fondurilor de investitii cat si depozitelor. Deci din acest punct de vedere, nu e nici o diferenta.
    Iar in ceea ce priveste comisionul – presupun ca va referiti la comisionul de administrare (noi nu ne putem proonunta cu privire la fondurile Erste), acesta este dedus deja atunci cand este afisat randamentul fondului. Adica, daca un fond afiseaza un randament de 8% intr-un an, si are un comision de administrare de 1.3%, randamentul sau brut era de 9.3%.
    Randamentele afisate de fonduri sunt cele nete.

Leave a Reply

preload preload preload