Feb 01

Poate una dintre cele mai neobişnuite clase de active, proprietatea intelectuală începe să se fundamenteze drept o alternativă investiţională demnă de luat în calcul. Cum se poate investi în proprietatea intelectuală şi mai ales, cum se poate profita de pe urma acestei investiţii?

O mare parte din valoarea unei companii este dată de activele sale intangibile, în rândul cărora un loc important îl ocupă proprietatea intelectuală. Aceasta include brevetele, patentele, licenţe, etc. Cei care doresc să se folosească de astfel de active semnează un acord de utilizare cu proprietarul activului, şi plătesc o sumă de bani pentru dreptul de folosinţă a respectivului activ, acesta fiind înglobat în produsul sau serviciul pe care îl dezvoltă.

La o primă vedere, principala provocare legată de o astfel de investiţie este evaluarea activelor de tip proprietate intelectuală. Evaluarea acestora este similară cu cea a altor tipuri de active, însă se folosesc unelte şi surse de informaţii specifice. Pentru evaluare, se realizează analize de cash-flow, şi se calculează valoarea NPV (net present value). În plus, se consultă bazele de date comerciale pentru a identifica valoarea unor active comparabile. Printre cele mai folosite astfel de baze de date se numără Royalty Source şi ktMINE.

Valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă un proces relativ complex. Cea mai simplă variantă este cea prin care se cumpără de la proprietarul de drept activul de tip proprietate intelectuală şi apoi este folosit fie direct, înglobat într-un produs sau serviciu dezvoltat de către noul proprietar, fie dreptul de folosinţă a respectivului activ este oferit, contra unei sume de bani, unui terţ ce doreşte să înglobeze respectivul activ în produsele sau serviciile sale.

Cea de-a doua variantă este în general preferată de marii investitori, în special cei financiari. Spre exemplu, în Marea Britanie, un fond de pensii a cumpărat anumite active de tip proprietate intelectuală de la o companie, dobândind, deci, dreptul de a le folosi pe o durată determinată, şi le-a valorificat, obţinând venituri constante prin licenţiere şi francizare către alte companii.

Riscurile investiţiei în proprietate intelectuală sunt în principal de două feluri: riscul de evaluare incorectă a activului şi riscul juridic. Riscul de evaluare incorectă a activului se traduce în riscul de pierderi financiare datorate supraevaluării activuluii, şi deci imposibilităţii valorificării lui la nivelul propus. Riscul juridic se referă la posibilitatea ca unele patente să fie invalidate de către instanţele judecătoreşti, determinând astfel ca investiţia în respectivele patente să nu mai valoreze nimic.

Dincolo de aceste specificaţii, probabil că domeniul cel mai dinamic în zona proprietăţii intelectuale este cel tehnologic. O investiţie în astfel de active ar reprezenta, deci o investiţie în tehnologia pură, cu totul diferit faţă de varianta investiţiei în companiile care oferă acea tehnologie, prin produsele şi serviciile lor.

Credeţi că proprietatea intelectuală ar putea deveni în România o clasă de active către care să se orienteze investitorii, în viitorul apropiat?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

Leave a Reply

preload preload preload