Oct 30

Ieri, pe 29 octombrie 2012, au fost lansate două topuri – unul realizat de Capital, şi celălalt realizat de Forbes – ale celor mai bogaţi români. Forbes a anunţat primii români din punct de vedere al averii în cadrul unei conferinţe de presă, iar Capital a organizat un cocktail de lansare a topului, celebrându-i pe cei din top.
Deşi top 5 cei mai bogaţi români întocmit de cele 2 publicaţii enumeră aceleaşi persoane, atât ierarhia lor, cât şi averile estimate a le deţine diferă semnificativ. Poate cea mai importantă diferenţă este dată de ocupantul locului 1 în acest top, în evaluarea celor două publicaţii. Astfel, dacă Forbes îl plasează pe Ioan Niculae pe primul loc al acestui clasament, cu o avere estimată la 1-1,1 miliarde de euro, Capital îl nominalizează pe Frank Timiş drept ocupant ale primului loc, cu o avere evaluată la 1,7 – 1,75 miliarde de euro.
Diferenţele între averile estimate de cele două publicaţii atât pentru primul clasat cât şi pentru ceilalţi ocupanţi ai topului, se datorează modului de evaluare folosit de fiecare publicaţie. Astfel, Top 500 miliardari, editat de Forbes se bazează pe evaluările financiare realizate de companiile Fairwind şi Darian, în timp ce top 300 cei mai bogati romani realizat de Capital foloseşte multiplicatori de EBITDA, diferiţi pentru fiecare industrie în parte, actualizaţi în funcţie de potenţialul de creştere/scădere al sectoarelor respective sau de valorile de piaţă confirmate în cazul realizării unor tranzacţii recente în domeniile respective (multiplicatori utilizaţi de companiile de audit şi consultanţă la fuziuni şi achiziţii). De asemenea, în evaluările Capital s-a ţinut cont şi de valoarea datoriilor. Pentru averea personală, s-au luat în calcul (acolo unde milionarii au colaborat cu redactorii Capital şi unde s-au putut verifica informaţiile) şi bunurile imobile (terenuri, clădiri) deţinute de milionari şi de familiile acestora, alte bunuri personale de valoare, precum şi conturile bancare.

Iată cum arată top 5 al celor mai bogaţi români, comparativ:

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

Leave a Reply

preload preload preload