Ian 31

Prima parte a anului 2012 a fost marcată pe piaţa locală a artei de consolidări pe segmentul artiştilor din eşalonul doi, dar şi de o intensificare a activităţii, materializată prin organizarea mai multor licitaţii, dar şi prin extinderea sferei artistice promovată în cadrul licitaţiilor, din ce în ce mai mult către bijuterii, obiecte de mobilier sau obiecte decorative.

Astfel, dacă în trecut, casele de licitaţii organizau câte o licitaţie pe lună, prima jumătate a anului 2012 a marcat dinamizarea ritmului, casele de licitaţii din România organizând în medie 2 licitaţii pe lună.

Acesta este poate, şi motivul pentru care în această perioadă s-au înregistrat multe recorduri de autor pentru artiştii din eşalonul doi, semnal că piaţa artei în România începe să se consolideze şi pe segmentele care nu reprezintă neapărat „vârfurile de lance”, precum Grigorescu, Tonitza, Luchian, etc, deci interesul pentru artă devine din ce în ce mai pregnant la toate nivelurile valorice, marcând astfel confirmarea trendului de creştere a pieţei de artă în tot ansamblul ei.

Câteva dintre recordurile de autor înregistrate în prima jumătate a acestui an sunt după cum urmează:

La pictură:

  • Dumitru Ghiaţă – opera „Târg la Mehedinţi” a fost adjudecată cu 18 500 de euro
  • George Demetrescu Mircea – tabloul „Micuţa Japoneză” a fost adjudecat cu 40 000 de euro
  • Jules Perahim – „Regele şi regina” s-a vândut cu 15 000 de euro
  • Ştefan Dimitrescu – „Turci la cafenea” a fost vândută cu 29 000 de euro
  • Alexandru Ciucurencu – „Jucătoarea de Şah” s-a vândut cu 60 000 de euro
  • Corneliu Mihăilescu – „Compoziţie cu motive româneşti” a fost adjudecată cu 17 500 de euro.

La sculptură:

  • Ion Jalea – „Arcaş odihnindu-se” – sculptura s-a vândut cu 32 000 de euro
  • Cornel Medrea – „Fata cu ghimpele” s-a adjudecat la 14 000 de euro
  • Ion Iancuţ – „Copil de altar” s-a vândut cu 8 500 de euro.

Prima parte a anului 2012 a marcat şi licitaţii mai puţin convenţionale, în sistem duplex, una fiind chiar internaţională (Bucureşti-Monaco). Astfel este susţinut efortul de promovare a artiştilor români în mediul internaţional, demers realizat până acum în principal de galeriile de artă, în vederea aprecierii valorii de piaţă a operelor artiştilor contemporani.

Pentru a avea o privire mai detaliată asupra opiniilor specialiştilor de pe piaţa artei,vă propunem să vă delectaţi timp de aproape o oră cu o emisiune despre piaţa de artă din România, emisiune realizată de Realitatea TV, sub emblema “Reporterii Realităţii”. Emisiunea reuneşte opiniile unor specialişti pe piaţa artei: reprezentanţi ai galeriilor de artă, ai caselor de licitaţii, curatori şi investitori în artă. Şi fondul de investiţii în artă Certinvest Artă Românească este reprezentat în cadrul acestei emisiuni, prin Eugen Voicu – preşedintele Consiliului de Supraveghere Certinvest şi Răzvan Rusu – Director de investiţii Certinvest şi membru al Comitetului Director.

Vă invităm deci, să urmăriţi emisiunea, aici.

Leave a Reply

preload preload preload