Iun 13

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România a emis recent raportul cu privire la activitatea pieţei investiţiilor în luna mai 2012, în care analizează cum a evoluat numărul de investitori, activele administrate şi randamentele obţinute de fondurile de investiţii ce activează în România în primele cinci luni ale acestui an. Iată concluziile:

  • Activele totale administrate de fonduri de investiţii şi portofolii private au crescut în luna mai 2012, faţă de sfârşitul lunii aprilie 2012, cu 2,33%, până la valoarea de 9,406mld RON.
  • Se remarcă o creştere lunară foarte uşoară şi în rândul numărului de investitori atraşi de industria fondurilor de investiţii, aceştia ajungând la 333 166,  în creştere cu 0,86% faţă de sfârşitul lunii aprilie 2011.
  • Există 127 de fonduri de investiţii administrate, dintre care 106  deschise, iar 21 fonduri închise de investiţii (vezi aici diferenţa între ele). În categoria fondurilor deschise de investiţii intră 61 de fonduri locale şi 45 de fonduri străine. Se remarcă numărul ridicat de fonduri de investiţii străine, majoritatea fiind administrate de ING Asset Management Luxembourg, Pioneer Asset Management Luxembourg si Raiffeisen Capital Management Austria.
  • Certinvest continuă să fie liderul administratorilor independenţi, conform activelor în administrare, ajungând la active totale de 147,5 milioane RON. Astfel, Certinvest se detaşează de ceilalţi administratori independenţi din piaţă. Compania se remarcă şi în categoria portofoliilor private administrate, unde deţine primul loc, având  o cotă de piaţă de 51,1%, ceea ce corespunde unui nivel al activelor pe acest segment de aproximativ 46 milioane RON,
  • În ceea ce priveşte randamentele obţinute de fondurile de investiţii, acestea s-au situat în ultimul an în intervalul -51,66% , +12,65%. De remarcat ca 4 dintre primele 10 poziţii în clasamentul celor mai performante fonduri în ultimele 12 luni sunt ocupate de fonduri de investiţii administrate de Certinvest, fondurile Certinvest Leader şi Certinvest Properties RO ocupând primele 2 poziţii în acest clasament. Vedeţi mai jos top 15 randamente.

Consultaţi tabelele de mai jos pentru o privire de ansamblu asupra evoluţiei industriei. Toate tabelele sunt preluate de pe site-ul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.

Cote de piată -31 mai 2012


Performanţe fonduri de investiţii – 31 mai 2012:


Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

Leave a Reply

preload preload preload