Iun 01

Cât de mult contează istoria atunci când analizăm evoluţia macroeconomică? Mark Twain spunea că „Istoria nu se repetă, dar rimează”. A trage învăţămintele potrivite din istoria îndepărtată se dovedeşte a fi un indicator important nu pentru ceea ce se va întâmpla în viitor, ci pentru a identifica ce tip de acţiuni sau măsuri au fost bune şi care au fost nefaste, în condiţii asemănătoare din trecut. Expansiunea economică observată încă din anii ’50 a fost accentuată de câteva recesiuni primare, care au fost rezolvate, in general prin politici fiscale sau monetare. Această politică a reflaţiei a funcţionat bine, în general, până recent, când îndatorarea a devenit nesustenabilă.

Originile crizei actuale se găsesc în momentul în care a început să se dezvolte o bulă imobiliară masivă în Statele Unite ale Americii, iniţial datorită unui nivel extrem de scăzut al ratei dobânzii, apoi printr-o spirală repetitivă compusă din două elemente:  standarde slade de creditare şi invoaţii financiare dubioase. Atunci când bula imobiliară a explodat, în 2007, instituţiile financiare, care aveau o expunere majoră pe sectorul imobiliar, au început să se confrunte cu probleme majore de lichiditate şi solvabilitate. Colapsul Lehman Brothers a generat un răspuns fără precedent de salvare, pentru a limita efectele asupra sistemului financiar şi comerţului internaţional.

Aceste măsuri de salvare au condus la creşterea substanţială a nivelurilor datoriei suverane ale acestor ţări. Datorită propriilor slăbiciuni structurale, unele dintre statele membre de la periferia zonei euro s-au confruntat cu o criză a solvabilităţii, care a evoluat într-o criză a datoriilor suverane şi o criză de monedă în rândul statelor dezvoltate. Datorită faptului că sectorul bancar deţine o parte smnificativă a datoriei publice, care fusese percepută, în general drept fără risc, acesta se află din nou sub presiune. Aşadar, toate aceste crize au devenit inter-conectate, ceea ce necesită un răspuns din ce în ce mai complex.

Pentru a salva capitalismul, este necesar să construim rapid o arhitectura internaţională care să adreseze provocările fundamentale pe care le înfruntăm noi, dar şi generaţiile următoare. Sistemul instaurat prin tratatul de la Bretton Woods este prezentat frecvent drept un model pentru atingerea acestui scop. Acel cadru a fost negociat în 1944 de către reprezentanţii naţiunilor aliate ce învăţaseră lecţiile majore ale Marii Depresiuni. Noua arhitectură va trebui să fie mai extinsă, şi să includă următoarele:

  • adoptarea şi implementarea uniformă a IFRS
  • o reglementare mai bine corrdonată şi o supraveghere mai atentă a pieţelor financiare şi a instituţiilor financiare care pot genera riscuri sistemice
  • dezvoltarea unui sistem monetar bazat pe cooperare, în cadrul căruia rolul băncilor centrake să fie extins pentru a putea controla bulele pe anumite active
  • o revizuire şi o recapitalizare puternică a instituţiilor multilaterale (ex. FMI, Banca Mondială, OMC) pentru a deveni mai interconectate şi mai bine aliniate pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate pe termen lung
  • politici clare pentru controlul capitalurilor.

Voi ce părere aveţi? Care ar putea fi măsurile concrete pentru ieşirea din criză?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

 

2 Responses to “Despre criză – a câta oară?”

  1. Daniel Radu spune:

    Buna ziua.Ce este IFRS?

  2. investitii spune:

    @Daniel Radu: IFRS sunt Standardele Internationale de Raportare Financiara, ce ofera un model unanim de raportare a datelor financiare ale companiilor. Mai multe detalii gasiti aici: http://www.ifrs.com/

Leave a Reply

preload preload preload