Apr 20

Dacă ați avea ocazia să alegeți dintr-o varietate de companii listate pe bursă, care ar fi criteriile după care v-ați ghida alegerea? Indicatorii financiari ai companiei, volumul vânzărilor, gradul de inovație, notorietatea, evoluția anterioară, exponenții managementului?

Revista CFA Magazine a încercat să afle răspunsul la această întrebare intervievând peste 400 de manageri de portofoliu, directori de investiții și investitori private equity cu o  medie de peste 15 ani de experiență. Răspunsurile lor au condus către concluzia că există trei factori de interes de care țin cont și pe care își bazează deciziile investitorii profesioniști:

  • atractivitatea / potențialul industriei în care activează compania
  • performanțele companiei
  • calitatea leadership-ului

Atractivitatea / potențialul insustriei în care activează compania se referă la caracteristicile industriei: potențialul de creștere, barierele la intrare, competitivitate, tendințe sociale, oportunități la nivelul clienților sau la nivelul organismelor de reglementare, etc.

Performanțele companiei se referă la consecvența rezultatelor financiare ale acesteia, măsurate printr-o serie de indicatori: capital circulant, valoare economică adăugată, marje de profit, etc. Însă mai există o dimensiune a acestui factor, una intangibilă: strategia de dezvoltare, avans tehnologic, abilități organizaționale (grad de inovație, tratamentul clienților, viteza de reacție, responsabilitate socială, etc).

Calitatea leadership-ului se referă la încrederea pe care o au investitorii în abilitatea de leadership a companiei. Investitorii sunt mai inclinați să investească în companii ai căror lideri au avut un parcurs de succes, care și-au dovedit excelența în a defini și executa strategia de dezvoltare a companiei, care au experiență în recunoașterea și creșsterea talentelor din companie și care sunt capabili să dezvolte lideri viitori.

Acești trei factori nu au însă ponderi egale în deciziile investitorilor profesioniști.

Studiul CFA a mai arătat că cel mai important factor este și cel mai ușor de măsurat și preyintă gradul de subiectivism cel mai scăyut, adică performanțele companiei. Acest factor este pe primul loc, investitorii profesioniști atribuindu-i 38,5% din greutatea deciziei.

Pe locul secund se clasează atractivitatea / potențialul industriei în care activează compania, acest facot cântărind în măsură de 33,1% în luarea deciziei pentru a investi sau nu într-o companie. Motivul pentru  care acest factor este atât de important este acela că, în opinia investitorilor profesioniști, o industrie aflată pe un trend de creștere ridică nivelul companiilor care activează în respectiva industrie, în sensul în care creșterea industriei angreneayă creșterea companiilor, iar pentru a nu rata acest val de creștere, companiile ar trebui doar să se asigure că nu fac ceva substanțial greșit.

Pe locul trei în ordinea importanței se situează calitatea leadership-ului, căreia investitorii îi alocă o pondere de 28,4% în fundamentarea deciziei. Deși greu de măsurat, un leadership puternic determină o dezvoltare consistentă a companiei, prin valorificarea oportunităților  care apar și de aceea, investitorii vor să se asigure că managemntul companiei este capabil nu numai să sesizeze și să profite de oportunități dar mai ales să creeze acest spirit în cadrul întregii organizații.

Sunt acești trei factori decisivi? Cu siguranță. Și chiar dacă uneori poate al treilea dintre ei este neglijat, în cazul analizelor pentru investiția pe termen lung, el rămâne o piatră de temelie.

Vouă ce vi se pare mai important în cântărirea deciziei de a investi sau nu într-o companie?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro

Leave a Reply

preload preload preload