Dec 20

Anul 2011 a fost marcat pe piaţa românească de artă de multă frenezie, de mişcări spectaculoase şi fără îndoială, de noi recorduri.

.

Recorduri

Primul record în 2011 a fost înregistrat în martie, când pictura „Cârciumă la Rucăr”, creaţia lui Nicolae Grigorescu a fost adjudecată în cadrul licitaţiei Artmark, cu suma de 230 000 €. A fost pentru prima dată când pragul de 200 000 € a fost depăşit pentru o operă de artă românească.

Al doilea record, ce avea să-l înlocuiască pe cel anterior, a venit la distanţă de doar o lună, în aprilie 2011, şi a fost adjudecat tot de o pictură marca Nicolae Grigorescu, „Tărăncuţă odihnindu-se”. Tabloul s-a vândut tot în cadrul unei licitaţii Artmark, cu suma de 270 000 €.

Iar dacă pănă la momentul noiembrie 2011, creaţiile lui Nicolae Grigorescu dominau clasamentul celor mai valoroase opere de artă autohtone vândute în România, luna decembrie 2011 a adus o răsturnare de situaţie şi un nou record. Tot în cadrul licitaţiei Artmark, din 14 decembrie 2011 opera „În Iatac”, pictată de Nicolae Tonitza a fost adjudecată la preţul de 290 000 €, marcând cea mai valoroasă achiziţie pe segmentul de artă românească, dar şi o apropiere de pragul de 300 000 €, prag ce va fi atins, cel mai probabil, în anul 2012.

Activitate piaţă

Cu ocazia sfârşitului de an 2011, bilanţul, publicat de Artmark, arăta că perioada a fost extrem de bună pentru piaţa artei, care a crescut în volum, până la valoarea totală de 13,7milioane €. Această valoare marchează o creştere de 65% faţă de anul anterior, când valoarea totală a pieţei ajunsese la 11,3 milioane €. Valoarea a fost  realizată cumulat prin activitatea celor 7 case de licitaţii de opere de artă (Artmark, Alis, Goldart, AraArt, Quadro, Monavissa şi Căluşarii).

Tot anul 2011 a marcat şi începerea activităţii primului fond de investiţii în artă, Certinvest Artă Românească, un instrument destinat celor care doresc să investească pe piaţa artei şi să beneficieze de randamentele pe care le oferă această piaţă. Aflaţi mai multe despre activitatea fondului aici.

 

 

Leave a Reply

preload preload preload