Noi 08

Ultima decadă ne-a obişnuit cu maşinile hibrid, şi în ultima perioadă cu maşinile electrice, cu bugete de CSR (Corporate Social Responsibility) în cadrul multinaţionalelor şi companiilor mari din ce în ce mai generoase, cu un număr crescând de centre de închiriere biciclete, şi chiar cu o acţiune naţională de mare amploare pentru curăţarea României de gunoaie – Let’s Do It Romania. Este clar că trendul eco-friendly câştigă din ce în ce mai mult teren în vieţile noastre. Este posibil ca acest curent să se distingă şi în sectorul financiar,  în investiţiile populaţiei?

Răspunsul este DA, iar acest curent tradus în limbaj investiţional se numeşte SRI (Socially Responsible Investments – Investiţii Responsabile Social) şi „activează” cu succes de la începutul anilor ’90. Ce înseamnă SRI? Pe scurt, înseamnă investiţia în companii care dovedesc o aplecare semnificativă către responsabilitatea socială, fie că aceasta înseamnă sprijinirea unor proiecte de mediu, de promovare a diversităţii culturale, de protejare a drepturilor omului, de încurajare a accesului la educaţie, etc.

De ce o astfel de diversificare?

Pentru că pe lângă randamentele financiare competitive pe care le oferă astfel de investiţii, aceste plasamente au un efect direct asupra vieţii cetăţenilor, prin suţinerea şi promovarea unor proiecte cu impact social. Iar dacă beneficiul calitativ este uşor de sesizat, beneficiul cantitativ poate fi probat. După cum se poate vedea în graficul de mai jos (sursa: Bloomberg), indicele FTSE KLD 400 Social Index, utilizat ca benchmark de către fondurile de investiţii axate pe SRI , şi care cuprinde cele mai responsabile social 400 de companii listate la bursa americană (90% fiind companii cu capitalizare ridicată) a avut un randament de 44,05% în ultimii 10 ani (perioada 7 noiembrie 2001 – 7 noiembrie 2011), în timp ce indicele S&P 500, indice de referinţă pentru acţiunile cu capitalizare ridicată de pe bursele americane, a înregistrat în aceeaşi perioadă un avans de 9,88%.

Cum investeşti responsabil social?

Cele mai accesibile vehicule sunt reprezentate de fondurile de investiţii cu orientare SRI. În 2010, existau aproximativ 250 de astfel de fonduri de investiţii, cu active totale de 316 miliarde de dolari americani. Majoritatea fondurilor activează pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, însă practica începe dsă se extindă şi către Europa. În acest moment nu există însă astfel de vehicule în România.

Ce părere aveţi despre o astfel de segmentare a investiţiilor? Aţi aplica-o?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

 

 

2 Responses to “Investiţii responsabile social”

  1. Aurelian spune:

    Personal, aştept de mult timp un fond cu orientare SRI în România..

  2. investitii spune:

    In ce fel de proiecte responsabile social ar trebui sa se implice o companie pentru ca aceasta sa devina atractiva pentru dvs din punct de vedere investitional?

Leave a Reply

preload preload preload