Oct 18

Forbes a publicat recent ediţia din 2011 a clasamentului „Top 500 miliardari„.  În vârf sunt aproximativ aceleaşi figuri cunoscute din anii trecuţi, oameni care s-au afirmat în primul rând prin afacerile pe care le-au pornit şi pe care le conduc sau în care sunt implicaţi. Dacă o destinaţie comună a investiţiilor miliardarilor români o reprezintă imobiliarele, iar marea parte a profiturilor obţinute sunt investite în creşterea afacerilor ce i-au consacrat, există şi câteva investiţii nespecifice pe care au mizat cei ce dirijează cumulat 25,1 miliarde de euro:

  • investiţiile în artă – Dinu Patriciu, primul clasat al acestui top, cu o avere estimată la 2,1-2,2 miliarde de euro, deţine cea mai importantă colecţie personală de artă, compusă din peste 300 de opere, tablouri şi sculpturi. De altfel, şi Veronica Guşă de Drăgan este implicată în piaţa artei, deţinând o galerie de artă – „Veroniki Art”. Colecţionari de artă mai sunt şi Viorel Cataramă, Adolf Bâclea sau Alexandru Mudura
  • investiţiile bursiere – familia Voiculescu declară că deţine plasamente bursiere în valoare de 3-4 milioande de euro. Alţi investitori împătimiţi sunt Horia Ciorcilă sau Attila Verestoy

Care credeţi că sunt investiţiile ce vor genera cele mai mari căştiguri în perioada următoare?

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

 

Leave a Reply

preload preload preload