Oct 11

Cel mai nou raport întocmit de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România referitor la evoluţia pieţei investiţiilor (fonduri de investiţii şi portofolii private administrate) autohtone în luna septembrie 2011 a fost emis. Iată câteva repere:

  • Activele totale administrate de fonduri de investiţii şi portofolii private a ajuns la 8,46 mld RON, marcând o creştere de 1,21% faţă de luna anterioară. Activele fondurilor de investiţii şi portofoliilor private administrate local au marcat în luna septembrie 2011 o creştere de 4%,
  • Există 106 de fonduri de investiţii administrate, dintre care 86  deschise, iar 20 fonduri închise de investiţii (vezi aici diferenţa între ele). În categoria fondurilor deschise de investiţii intră 60 de fonduri locale şi 26 de fonduri străine,
  • Certinvest continuă să fie liderul administratorilor independenţi, conform activelor în administrare, ajungând la active totale de 115,7 milioane RON.  De asemenea, compania are o cotă de piaţă pe segmentul portofoliilor private administrate,  de 45%, ceea ce corespunde unui nivel al activelor pe acest segment de aproximativ 32,7 milioane RON,
  • Pe segmentul fondurilor deschise de investiţii, categoria fonduri monetare se remarcă fondul Certinvest Monetar, acesta  înregistrând prima performanţă în ultimele 12 luni, cu 7,7%.
  • Pe segmentul fondurilor închise de investiţii, pe podiumul  randamentelor la un an se situează 3 fonduri administrate de Certinvest:  Certinvest Properties cu 16,4%, Certinvest Leader, cu 15,5% şi Certinvest Everest cu 12,5%.

Consultaţi tabelele ataşate pentru o privire de ansamblu asupra evoluţiei industriei. Toate tabelele sunt preluate de pe site-ul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.

Cote de piată -30 septembrie 2011

Performanţe fonduri monetare:


Performanţe fonduri închise

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

Leave a Reply

preload preload preload