Sep 09

Deoarece recent au apărut informaţii referitoare la amendamentele pe care doreşte să le aducă BNR regulamentulului privind creditarea bancară, informaţii care indică o îndreptare accelerată către prudenţialitate, cumpătare şi asumarea unor riscuri din ce în ce mai mici, am considerat oportun să trecem în revistă cum a apărut criza financiară. Cum pe acest subiect s-a discutat foarte mult, în diverse registre lingvistice, de la academic, până la politicianist, am hotărât că cel mai sugestiv ar fi să vă oferim o prezentare umoristică, extrem de simplistă, care însă punctează principalele aspecte ale condiţiilor care au condus la declanşarea crizei.

Prezentarea, ce deja circulă pe internet, are un ton umoristico-ironic, şi o puteţi vizualiza mai jos.

Leave a Reply

preload preload preload