Aug 24

Dacă în articolul anterior analizam gradul de încredere arătat de europeni în evoluţia economiei, acum ne propunem să subliniem principalele trăsături ale atitudinii americanilor vis-a-vis de economie.

Studiul Universităţii din Michigan, preluat de Thomson Reuters ne arată că gradul de încredere a americanilor în economie a scăzut dramatic în luna august a acestui an, faţă de luna iulie, de la valoarea de 63,7 la valoarea de 54.9. Aceasta este cea mai mică valoare înregistrată de acest indice din 1980 până acum, fiind chiar mai mică decât cea înregistrată în timpul recentei recesiuni. Această evoluţie arată că americanii se dovedesc din ce în ce mai cumpătaţi şi rezervaţi în ceea ce priveşte mersul economiei, cu atât mai mult cu cât din ce în ce mai mulţi dintre ei (75%) sunt convinşi că o nouă criză economică şi recesiune se află la orizont.

Deşi la prima vedere, s-ar putea spune că valoarea indicelui a fost sever afectată de scăderea ratingului SUA, reprezentanţii Universităţii din Michigan susţin că această masură nu a fost „contorizată” în rezultatele studiului, datorită faptului că majoritatea răspunsurilor au fost colectate înainte de anunţul făcut de agenţia Standard&Poor’s. Aceştia au detaliat răspunsurile americanilor, date înaintea zilei de 5 august (când a fost făcut anunţul scăderii ratingului SUA), menţionând că acestea au fost determinate de trei direcţii principale:

  • creşterea numărului de ştiri referitoare la rolul guvernului american în economie
  • starea recent agravată a economiei americane
  • perspective scăzute în ceea ce priveşte veniturile pentru următorul an (pe fondul ratei ridicate a şomajului şi nivelului salarial în stagnare)

Iată şi evoluţia istorică a indicelui începând cu anul 1975:

 

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici pentru a primi şi alte articole interesante scrise pe Despreinvestitii.ro direct în căsuţa dvs de email.

Leave a Reply

preload preload preload