Iun 10

Cel mai nou raport întocmit de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România referitor la evoluţia pieţei investiţiilor (fonduri de investiţii şi portofolii private administrate) autohtone în luna mai 2011 a fost emis. Iată câteva repere:

  • Activele totale administrate de fonduri de investiţii şi portofolii private a ajuns la 6,749 mld RON, marcând o creştere de 4.3% faţă de luna anterioară
  • Numărul de investitori a crescut în luna mai cu 0,27%, ajungând la aproximativ 325 000 investitori
  • Numărulde fonduri de investiţii administrate, a crescut în luna mai cu două fonduri, acum ajungând la 77 de fonduri de investiţii, dintre care 58  deschise, iar 19 fonduri închise de investiţii (vezi aici diferenţa între ele). Unul dintre cele două noi fonduri a fost lansat de Certinvest, acesta făcând parte din categoria fondurilor deschise de investiţii: Certinvest Next Generation. Acesta este un fond adresat părinţilor care doresc să economisească bani pentru beneficiul copiilor lor. Află mai multe despre aces fond aici.
  • Certinvest continuă să fie liderul administratorilor independenţi, conform activelor în administrare, ajungând la active totale de 107,8 milioane RON.  De asemenea, compania are o cotă de piaţă pe segmentul portofoliilor private administrate,  de 42%, ceea ce corespunde unui nivel al activelor pe acest segment de aproximativ 30 milioane RON

Consultaţi tabelele ataşate pentru o privire de ansamblu asupra evoluţiei industriei. Toate tabelele sunt preluate de pe site-ul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.

Cote de piată -31 mai 2011

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

Leave a Reply

preload preload preload