Iun 03

Deoarece Certinvest foloseşte în strategia de selecţie a investiţiilor de portofoliu un mix de abordări ce se bazează într-o mare măsură şi pe analiza fundamentală, ne-am gândit să menţionăm aici câteva aspecte legate de această metodologie de evaluare a acţiunilor. Pentru început, puţină istorie…

Cunoscut şi sub numele de „părintele investiţiilor inteligente” sau „Decanul de pe Wall-Street”, Ben Graham (1894-1976) a reuşit să fie apreciat în domeniul investiţiilor prin plasamente precaute la bursă în interese proprii şi pentru prieteni. Această precauţie s-a bazat pe strategii de investiţie bine analizate şi cărora le-a rămas fidel în toată cariera de jucător la bursă.

Americanul a avut parte de o perioadă foarte grea în timpul „crash-ului bursier” din anul 1929 şi în perioada următoare, în urma căruia şi-a pierdut o mare parte din portofoliu (aproximativ 70-80%). Problema a fost însă faptul că aceste plasamente reprezentau şi interesele unor fonduri de investiţii în numele cărora efectua operaţiuni. Totuşi, Graham a reuşit să-şi recupereze pierderile şi să restituie banii contribuabililor în următorii patru ani.

După ce a învăţat această lecţie grea despre risc, Graham a a scris lucrarea „Analiza acţiunilor” în anul 1934, în care îşi prezenta strategiile şi principiile de evaluare a acţiunilor de la bursa. Aceste principii aveau la bază analiza bilanţului şi a contului de profit şi pierdere a unei companii. Lucrarea acestuia a fost urmată, câţiva ani mai târziu, de o alta, scrisă de John Burr: “Teoria evaluării investiţiilor”, care avansa ideea că preţul unei acţiuni poate fi determinat prin aplicarea unui discount la dividendele viitoare acordate de companie. Munca acestor oameni a constituit bazele analizei fundamentale, pe baza căreia se construieşte analiza modernă a instrumentelor tranzacţionabile. Astfel, modelele curente pornesc de la calcularea valorii prezente a cash-flow-urilor generate de o companie în viitor, aplicând un discount egal cu costul capitalului firmei.

De la publicarea acestor teze clasice, universul instrumentelor tranzacţionabile s-a extins semnificativ, şi acum include, printre altele, derivate, imobiliare, investiţii alternative, venture capitals, ş.a.m.d. Principiul care stă la baza evaluării tuturor acestor clase de active a rămas însă acelaşi, şi anume calcularea valorii prezente a fluxurilor de numerar pe care le poate genera investiţia în cauză.

Există două abordări importante utilizate în evaluarea unei investitţi din punct de vedere fundamental:

  • Prima abordare este bazată pe modele absolute, care îşi propun să calculeze valoarea intrinsecă a unui activ independent de preţul altor companii similare. Aici se utilizează în mod special metoda dividendelor şi a cash-flow-urilor ce se estimează a fi generate în viitor. Află mai multe.
  • Cea de-a doua abordare este bazată pe modele relative, care îşi propun să compare valoarea unui instrument cu altele din piaţă. Cele mai folosite modele pornesc de la multiplii de preţ de piaţă al unui activ, raportat la diverşi parametri ai companiei (ca de exemplu profit pe acţiune, profit din exploatare pe acţiune, ş.a.m.d).  Daca PER-ul companiei este mai mare decat cel al altor companii similare, putem spune că acţiunea este supraeveluată, sau mai bine zis supraevaluată faţă de alte firme asemănătoare (nu neaparat supraevaluată pe baza valorii intrinsece).

O altă metodă din cadrul modelelor absolute poate fi cea a sumei părţilor, prin intermediul căreia se calculează valoarea unei firme adunând valoarea de piaţă a diferitelor active deţinute de aceasta. Această ultimă metodă se foloseşte în special în evaluarea fondurilor de investiţii, a companiilor din sectoarele de petrol şi gaze şi imobiliare, însă ocazional şi pentru alte industrii.

Finalitatea ambelor metode constă în obţinerea unui preţ ţintă pentru activul analizat, şi compararea acestuia cu preţul curent din piaţă. Dacă randamentul astfel rezultat este pozitiv, în general se recomandă investiţia în acest instrument (“BUY”). În caz contrar, se poate lua o decizie de vânzare (“SELL”) din portofoliu (dacă acesta era deja deţinut).

Incheiem aici o primă parte din seria dedicată analizei fundamentale, urmând a continua cu detalii specifice privind modul de calcul al cash-flow-urilor unei companii într-un articol viitor.

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

One Response to “Analiza fundamentală folosită în evaluarea acţiunilor”

  1. Atomi Ion spune:

    Foarte interesante articolele, informatiile, si bibliografia sugerata.

Leave a Reply

preload preload preload