Mar 11

Cel mai nou raport întocmit de Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România referitor la evoluţia pieţei investiţiilor (fonduri de investiţii şi portofolii private administrate) autohtone în luna februarie 2011 tocmai a fost emis. Iată câteva repere:

  • Activele totale administrate de fonduri de investiţii şi portofolii private a ajuns la 6,226 mld RON, marcând o creştere de 4,9% faţă de luna anterioară
  • Numărul de investitori a crescut în luna ianuarie cu 1.34%, ajungând la aproximativ 321 000 investitori
  • Există, ca şi luna trecută, 73 de fonduri de investiţii administrate, dintre care 57  deschise, iar 16 fonduri închise de investiţii (vezi aici diferenţa între ele)
  • Certinvest continuă să fie liderul administratorilor independenţi, conform activelor în administrare, ajungând la active totale de 104,2 milioane RON, în creştere faţă de sfârşitul lunii precedente cu 7,9%.  De asemenea, compania are o cotă de piaţă pe segmentul portofoliilor private administrate,  de 43,7%, ceea ce corespunde unui nivel al activelor pe acest segment de peste 31 milioane RON
  • Pe segmentul fondurilor deschise de investiţii, categoria fondurilor monetare, fondul Certinvest Monetar a înregistrat prima performanţă în ultimele 12 luni, egală cu 8,7%
  • Şi pe segmentul fondurilor închise de investiţii, se remarcă fondurile administrate de Certinvest, fondul Leader situându-se în printre primele performanţe obţinute în ultimele 12 luni, cu 20,7%.

Consultaţi tabelele ataşate pentru o privire de ansamblu asupra evoluţiei industriei. Toate tabelele sunt preluate de pe site-ul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România.

Cote de piată – 28 februarie 2010

Performanţe fonduri deschise de investiţii – fonduri monetare:

Performanţe fonduri închise de investiţii:

Vi s-a părut interesant acest articol? Abonaţi-vă aici şi veţi primi gratuit pe email cele mai noi articole scrise pe blogul DespreInvestitii.ro.

Leave a Reply

preload preload preload