Feb 04

Din categoria recomandărilor editoriale, săptămâna aceasta vă propunem cartea „Liar’s  Poker„, scrisă de Michael Lewis, scriitor american contemporan şi jurnalist economic. Cartea a devenit deja o lectură de referinţă pentru traderi şi cei interesaţi de lumea acestora.

Cartea oferă o perspectivă asupra mentalităţii existente în anii ’80 în sălile de trading de pe Wall Street, prezentând povestea unui tânăr trader de obligaţiuni, angajat la una dintre cele mai puternice firme,  Salomon Brothers,  şi arată cultura organizaţionala a băncilor de investiţii din acea vreme.

Lectura prezintă o serie de elemente în care ne arată de ce unii dintre traderii de obligaţiuni sunt printre cei mai bine plătiţi din lume, inteligenţa şi capacitatea de a inova şi de a crea noi pieţe financiare a acestora precum şi oportunităţile uriaşe pentru societate ce provin din crearea unor noi instrumente financiare, în cazul de faţă fiind securitizarea ipotecilor. În aceeaşi măsură, toate aceste elemente pozitive sunt echilibrate de egocentrismul şi lăcomia prezente într-un mediu în care profitul este singurul obiectiv, abordare care poate ruina bănci de investiţii şi falimenta companii altfel solide. Istoricul pe care Michael Lewis îl face pieţei de obligaţiuni şi etapelor din dezvoltarea acestor instrumente este foarte instructiv.

În carte sunt prezente legende ale Wall-Street-ului care au schimbat sistemul financiar mondial în acea perioada şi a căror moştenire se face simţită până în zilele noastre: John Gutfreund preşedintele Salomon Borthers, John Meriwether, care, după experienţa de arbitrajor la Salomon Brothers a înfiinţat Long Term Capital Management, unul dintre cele mai mari fonduri de hedging din lume, care a dat faliment în 1998, Lewis Raineri care este prezentat ca unul din creatorii securitizării de active prin Mortgage backed securities(MBS), collateralized  mortgage obligation (CMO) ş.a.m.d, instrumente a căror gestionare defectuoasă a fost una din cauzele crizei din 2007-2009.

Urmăriţi şi un interviu cu Michael Lewis în care discută despre felul în care MBS-urile au generat începutul crizei actuale.

Nu uitaţi să vă abonaţi aici pentru a primi gratuit pe email noutăţile publicate pe Despreinvestiţii.ro.

Leave a Reply

preload preload preload